Stomatologia nu este doar medicină, ci și business. Într-o societate a extremelor afișate, a postărilor social media, reclamelor și apariţiilor TV, nici nu e de mirare confuzia pacienţilor.
Luna trecută, Federaţia Mondială de Neurologie a marcat, printr-o serie de manifestări, Ziua Mondială a Sănătăţii Creierului.
Deși nu avem date epidemiologice exacte, în ţara noastră se apreciază că această afecţiune are o prevalenţă de aproximativ 30-35 de cazuri la 100.000 de locuitori.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a anunțat că certificatul digital european COVID poate fi folosit și în țări din afara Uniunii Europene.
Andrei Baciu a anunțat că până la data de 17 august au fost eliberate 1.915.456 de certificate digitale europene privind COVID-19, dintre care 95,87% pentru a atesta vaccinarea.
Încercarea de a evita expunerea la soare sau măcar de a limita agresiunea radiaţiilor solare poate fi dificil de realizat de mulţi dintre noi. Totuși, pentru a nu ne priva de această plăcere, este necesar să folosim mijloace de protecţie adecvate.
Începând de vineri, 13 august, pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul țărilor UE, vor fi recunoscute doar certificatele digitale ca documente care atestă vaccinarea, trecerea prin COVID-19 sau rezultatul negativ al unui test RT-PCR, informează CNCAV.
Andrei Baciu a anunțat că până la data de 10 august au fost eliberate 1.646.339 de certificate digitale europene privind COVID-19, care, în mare parte (96%), atestă vaccinarea.
Mușcăturile de viperă reprezintă o problemă de sănătate publică din perspectiva mortalităţii și morbidităţii ridicate. Iată cum trebuie ele abordate.
Lumea sportului beneficiază de reglementări detaliate și în continuă actualizare referitor la ceea ce ar putea fi considerat dopaj.
Există o serie de diferenţe între albine și viespi, pornind de la rolul acestora în natură, cromatica insectelor, comportamentul uzual și până la modul în care atacă.
Înainte de plecarea la Tokyo, am stat de vorbă atât cu doi sportivi de elită din lotul olimpic român, cât și cu trei membri ai echipei medicale, care au grijă de sănătatea acestora. Am aflat informaţii inedite despre antrenamente, stil de viaţă, accidentări și despre efortul constant pentru performanţă.
Hepatita virală reprezintă o ecuaţie complexă de sănătate publică, ce cuprinde intervenţii integrate de educaţie și conștientizare, testare și acces necondiţionat la tratament pentru pacienți.
Scăderea apetitului este primul simptom pe caniculă, împreună cu o ușoară oboseală. Este un semn că trebuie să ascultăm semnalele oferite de propriul corp și să mâncăm mai puţin și mai ușor. Adică să reducem porţiile, dar și densitatea calorică a alimentelor.
Ziua de 22 iulie 2021, Ziua Mondială a Creierului, este dedicată stopării (evoluţiei) sclerozei multiple.
În multe privinţe, durerea este considerată profesorul suprem. A învăţat omenirea să nu se apropie de foc, de obiecte ascuţite sau de alte lucruri care ar putea provoca apariţia unei leziuni dureroase.
Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 a anunțat că 1.001.001 certificate digitale au fost descărcate de persoanele vaccinate din platforma informatică.
Echipa medicală care însoţește lotul României are emoţii, fiindcă trebuie să asigure nu doar starea de sănătate a tuturor, ci și respectarea cu stricteţe a regulilor anti-COVID.
Testarea genetică este disponibilă pentru o gamă largă de patologii a căror simptomatologie poate apărea în orice moment al vieţii.
În condiţiile în care se estimează că în următorii patru ani, peste jumătate din populaţia globală va suferi din cauza obezităţii, această patologie necesită intervenţii de urgenţă.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe